Lăzărel

Lăzărel

Lăzărel Lăzărel e un obicei practicat de Sfântul Lazăr, înainte de Florii.Un grup de fete “Lăzărițe” se duc prin sat la casele oamenilor și efectuează un dans ritual, acompaniat de un cântec despre Lăzărel – copilul-zeu al vegetației, care moare și...
Graur

Graur

Graur Relația poporului nostru cu graurii e una complexă. Pe de o parte, aceștia sunt năpastia strugurilor și fructelor. Pe de altă parte, ei curăță culturile agricole de viermi și gândaci dăunători. La sfârșit de mai, strămoșii noștri au notat că păsările de pădure,...
Buzduganul

Buzduganul

Buzduganul În Brașov există o tradiție numită “Junii”. Junii sunt o ceată de băieți conduși de un vătaf. Ei formează o horă. Vătaful iese în mijlocul cercului și aruncă de trei ori buzduganul cu scopul de a-l prinde. Apoi ceilalți juni ai cetei îi urmează...
Rosalia

Rosalia

Rosalia Pe la Solstițiul de vară, înfloreau florile, dar mai ales trandafirii (rozele). La această ocazie, popoarele tracice făceau sărbători, dansuri, beții rituale și desfrânare, bineînțeles. Acest ciclu de sărbători s-a numit Rosàlia (Rusaliile).Mai tarziu,...
Călușarul

Călușarul

Călușarul Se crede că Rusaliile pot fi îmblânzite doar de Călușari. Căci dansul lor le este plăcut. Rusaliile sunt cele mai iscusite dansatoare. Ele au aripi și dansează în aer. Așadar, pentru a fi îmblânzite, călușarii vor imita Rusaliile. Se vor îmbrăca in haine...