Dacă ai ajuns aici, înseamnă că te pasionează dacii, iar eu nu te judec. Ce știm despre societatea dacilor?
Știm că societatea dacilor era una complexă, ierarhică, stratificată și mai ales militarizată. La vârf se aflau căpeteniile militare și preoții. Populația de rând era formată din agricultori, meșteșugari și negustori.
Conducătorul suprem se numea basileus (nume dat de greci), sau rex (nume dat de romani). Imediat sub rege, se aflau elitele militare, sau nobilii războinici – tarabostes sau pileati. ”Pileati” vine de la pileus (căciula iconică a dacilor, cu vârful îndoit sub sine). Asta înseamnă că elitele militare marcau statului lor social prin aceste căciuli. Tarabostes și pileati formau aristocrația. Ei dețineau pământuri și responsabilități militare. Clasa de jos era reprezentată de comati („pletoșii”, de la ”coamă”, sau comat = pletos). Comati erau agricultori, meșteșugari și soldați în armata dacică. Pentru o analiză mai profundă a portului popular românesc inspirat din vestimentația dacilor, vă invit la lectură aici.
O altă categorie socială influentă era clasa preoților și inițiaților religioși. Ei oficiau ritualuri, aveau un rol politic și de consiliere pentru rege. Preoții aveau o poziție privilegiată și se crede că reprezentau o punte între zei și oameni. Cel mai cunoscut preot dac este Deceneu, sfătuitorul lui Burebista. Despre el se spune că avea cunoștințe avansate în astronomie, filosofie și medicină (Iordanes, Getica, XI, 67).
Dacii și patriarhatul
Dacii aveau o societate patriarhală, în care bărbatul avea rol dominant în familie și în război. Bărbații erau războinici și lideri politici, iar femeile se manifestau în gospodărie, agricultură și creșterea copiilor. Acest lucru nu îi face pe daci mai ”inapoiați”. În contextul acelor timpuri, societățile nu confereau femeilor decât un rol subordonat. Chiar și în societățile considerate universal ca fiind foarte avansate (Roma Antică și Grecia Antică), femeile nu se bucurau de drepturi civile.
Ba mai mult, există indicii că femeile dacice se bucurau de o anumită considerație socială, mai ales în contexte religioase și familiale. Unele izvoare antice sugerează că femeile aveau influență în comunitate și participau la ritualuri sacre. Dar acest lucu este discutat. Știm că femeile dacice își alegeau singure bărbatul care le devenea soț și cu care urmau să facă copii. Consimțământul bărbatului nu era necesar. Ele aveau libertatea să se despară de soții lor în orice moment, luându-le aurul și copiii comuni. Nu știm exact cât aur luau (totul, jumate, sau o despăgubire. Femeile puteau să se căsătorească de câte ori voiau. Ce se întâmpla dacă mai multe femei alegeau același bărbat ca soț? Bărbatul se căsătorea cu mai multe femei, pentru că dacii practicau poligamia.
Subiectul rolului femeilor dacice în societate este unul foarte interesant. În mitologia greacă găsim o anumită zeiță ”împrumutată de la traci ”Bendis”, divinitate a războiului și a roadei. Grecii antici au adoptat în panteonul lor mai multe divinități tracice, inclusiv feminine. E greu de crezut că femeile nu aveau nici un rol într-o societate care se închina unor zeițe. Dar încă o dată, amintesc că în acele timpuri, femeile nu aveau drepturi civile, iar societățile lor se închinau atât zeilor, cât și zeițelor.
Dacii și religia
Nu avem surse scrise dacice, din care am înțelege cultul lor religios. Avem însă mărturiile unor istoricilor antici și descoperiri arheologice. Acete mărturii ne dau câteva idei despre spiritualitatea lor. Știm cu toții că dacii se închinau unui zeu suprem, Zamolxis. Herodot scria că Zamolxsis era cândva un muritor devenit divinitate, iar unii istorici l-au comparat cu un zeu solar sau un profet (Herodot, Istorii, IV.93-96). Se crede că Zamolxis a devenit nemuritor datorită viictoriilor sale inegalabile în luptă.
Cultul lui Zamolxis era legat de ideea nemuririi sufletului prin vitejie în război. Asta explica curajul dacilor în luptă, pentru că dacii credeau că moartea nu este un sfârșit, ci doar o trecere întru unificarea cu Zamolxis. Acest cult al luptătorului devenit Dumnezeu este prezent în religiile popoarelor indo-europene (de exemplu Odin, zeul scandinav). Tot Herodot ne spune că dacii își trimiteau solii la Zamolxis prin jertfe umane, aruncându-i în sulițe. Iar dacă mesagerul ales nu murea, era considerat nevrednic și se trimitea altul.
Când mureau dacii, ce se întâmpla cu corpurile lor? Ritualurile funerare nu sunt pe deplin cunoscute. Insă există careva indicii că dacii practicau incinerarea. Săpăturile arheologice din diverse necropole dacice au scos la iveală urne funerare și resturi calcinate. Acest lucru ar sugera că dacii ardeau trupurile defuncților, poate ca o ofrandă focului sacru sau ca o cale de eliberare a sufletului (Rustoiu, Ritul funerar la daci, 2005). Totuși, există și morminte cu înhumații, semn că practicile funerare erau diverse și, probabil, influențate de statutul social sau de contactele cu alte culturi. Indiferent de ritual, dacii nu-și plângeau morții, ci îi trimiteau pe calea lor, convinși că Zamolxis îi va primi.
0 Comments