Ce poveste ne spun căsuțele albastre țărănești presărate în Subcarpații Getici, în Oltenia și Moldova, sau mai cu seamă din Vaideeni? Aceste căsuțe de arhitectură vernaculară ne spun povestea unui popor iubitor de tradițiile, portul, meșteșugurile și credința lor.

Oamenii care au construit căsuțele albastre au fost numiți ungureni, datorită emigrației lor din zonele Transilvaniei sub ocupația ungară și austro-ungară. Deși siliți să-și lase locul de baștină, ei au păstrat tradiția arhitecturală a românilor transilvăneni, portul lor popular și ocupațiile lor din moși strămoși. Căsuțele ungurenilor sunt o mărturie unității cu natura. Atât materialele de construcție, cât și aparența lor reflectă armonios mediul natural în care sunt zidite.

Cum interpretăm Albastrul de Vaideeni?

Albastrul pereților are explicații atât simbolice cât și practice. Albastrul omagiază cerul și divinitatea. Iar căsuțele montane sunt aproape de cer. Albastrul nu le place muștelor și țânțarilor. Fumul de la uzajul sobelor se vede mai puțin pe albastru decât pe alb. Pereții sunt tratați cu var, cu un PH ridicat, un remediu eficient împotriva ciupercilor.

Unghiul plăcilor de acoperire ale acoperișului permit scurgerea eficientă a ploilor și zapezilor. Lucarnele oferă ventilație și lumină naturală în poduri și mansarde, permițând stocarea anumitor produse. Prispele permiteau uscatul roadelor, dar erau folosite și ca un loc de reculegere și repaos de la muncile țărănești.

Arhitectura căsuțelor țărănești e un testimoniu al simplicității vieții oamenilor care le-au construit. Căsuțele răspund nevoilor locatarilor, funcțional, estetic, fără nimic de prisos. În ultimii ani, au pornit câteva mișcări de cartografiere a acestor căsuțe în România, de restaurare și omagiere a tradiției arhitecturale. Iar eu contribui cu micul meu aport prin această serie de postări.