În călătoria ta să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea”, îl sfătuiește tatăl lui Harap Alb înainte ca acesta să plece în călătorie. Spânul este antieroul basmului, care aduce haos, violență, înșelăciune și dezechilibru în lume prin viclenia sa. El este tiranul universului acestui basm.

De ce anume omul spân? În imaginarul popular omul rău este însemnat. În basme, răutatea interioară se remarcă și pe plan fizic prin urâciune. Spânul e însemnat prin lipsa de păr pe cap și pe față.

Conform mitologiei noastre, dar și a mai multor popoare, în părul omului stă puterea lui, vitalitatea, chiar și demnitatea. Lipsa părului semnifică slăbiciunea lui.

Omul spân este curprins de frici. El nu posedă nici un fel de virtuți. Singurul lui mod de a le avea este asimilearea prin înșelăciune. El îl convinge pe Harap Alb să intre în fântână și îl face captiv, până fiul de împărat îi jură să-i fie slugă. Apoi Spânul asimilează identitatea lui Harap Alb și privilegiile acestuia. Doar că Spânul nu are puterea și demnitatea necesară pentru a trece probele de inițiere, iar înșelăciunea lui se descoperă.

Spânul este întruchiparea fricii, pentru că el operează cu aceste emoții pentru a manipula. La întâlnirea cu Harap Alb, Spânul scormonește acolo unde Harap Alb era vulnerabil, în fricile și insecuritățile sale. Îi sugerează că al său cal e un smârțog, cu care va pieri, că apa lui este bâhlită, că drumul e plin de trădători și că nu poți avea încredere în nimeni. Dar mai ales, Spânul îl convinge să nu asculte de sfatul tatălui și îl lipsește astfel de protecția neamului. Harap Alb pierde identitatea de fiu de împărat.

Dacă frica ar avea o față, ar fi fața omului spân.