Crăciun este un zeu solar al Geto-Dacilor. Iar ziua lui Crăciun a fost o sărbătoare solstițială, la care zeul trebuia să moară și să se renască, așa precum moare și se renaște Anul. Până câteva sute de ani în urmă, Anul Nou se sărbătorea anume de Crăciun. Perioada înainte de Crăciun e o perioadă de post și de degradare a timpului, de haos și dezordine înaintea creației la cumpăna dintre ani. Jocurile grotești cu măști, băutura și mâncarea dezlănțuită, urletele și trăsnitul din bice sau alte instrumente, care imită ragetul animalelor, erau menite să purifice spațiul de spirite malefice pentru a intra curați în noul an, dar și pentru a sărbători salvarea lumii de la pieire, adică renașterea zeului Crăciun.

Denominativul “Moș” Crăciun indică vârsta zeului. Cu cât mai multe zile se numără de la Anul Nou până la ziua zeului, cu atât mai bătrân se consideră acest zeu.

Cu timpul, peste sărbătoarea Craciunului autohton s-au suprapus saturnaliile romanilor, apoi nașterea lui Iisus, prin care Crăciunul a devenit o sărbătoare creștină.

În ilustrație: cel mai autentic Moș din univers, bunicul meu Mihail (pe care noi, nepoții îl chemam Moș Mișa)