Unul dintre felurile de mâncare fundamentale cu care un român sau un moldovean te va întâmpina, dacă ești străin, este mămăliga.
Cum se pregătește mămăliga?
Lumea o cunoaște mai degrabă sub denumirea italiană de polenta, pentru că italienii, în general, știu să-și promoveze mâncarea mai bine. În esență, este o fiertură de mălai, pregătită într-un ceaun, pe care oamenii o gătesc în consistențe diferite.
În Moldova și Bucovina, mămăliga se fierbe tare, de o poți tăia cu cuțitul. Este considerată o mâncare țărănească, mâncarea săracului – și pe bună dreptate. Mămăliga e un substitut pentru pâine, iar pentru prepararea ei ai nevoie de un singur ingredient ieftin: făină de porumb fiartă în apă.
Cum a ajuns la noi mămăliga?
Mămăliga din porumb este considerată un preparat tradițional românesc, dar introducerea ei în spațiul românesc este relativ recentă (aproximativ 300 de ani în urmă).
Marinarii lui Columb au adus porumbul în Europa pe la începutul secolului al XVI-lea. Românii au început să-l cultive abia spre sfârșitul secolului al XVII-lea. Unii spun că porumbul a devenit tot mai popular în timpul ocupației otomane, deoarece administrația otomană taxa doar grâul, iar cultivarea porumbului era, astfel, și o formă de evitare a impozitelor.
Dar faptul că porumbul a fost adoptat relativ recent de către români nu înseamnă că și mămăliga este o invenție recentă. Cerealele au stat la baza dietei românilor din totdeauna. O formă mai veche de mămăligă se făcea din mei. Doar că porumbul era mai puțin pretențios și… avea gust mai bun.
Romanii adorau și ei terciul! Era baza alimentației soldaților romani. Nu e de mirare că atât de multe țări care au fost cândva în Imperiul Roman păstrează în bucătăria lor terciul sau variante de mămăligă / polenta. Desigur, istoria terciului pentru omenire poate fi trasat cu mult înaintea Imperiului Roman.
Vara, românii mâncau mămăliga cu o zeamă de urzici sau lobodă (plante sălbatice), ceea ce o făcea un preparat cu adevărat „low budget”. Iarna, o mâncăm cu smântână, brânză de vaci, brânză de oi maturată, pește prăjit sau untură, și nelipsitul sos nuclear de usturoi – mujdei (pe care doar oamenii cu predispoziții genetice îl pot digera cu succes).
