Dracul este figura centrală în mitologia românească. Inițial păgân, acest personaj a fost preluat de religia creștină. Chemarea lui primordială e să perpetueze răul, bolile și nenorocirile; de a corupe și a minți oamenii.

Dracul e deștept, isteț și mânios. El poate da omului orice daruri și bogății în schimbul sufletului acestuia. Dracul este omniprezent, la fel ca și Dumnezeu.

Dracului nu i se spune pe nume. Poporul i-a dat o varietate de porecle: Scaraoțchi, Aghiuță (din greacă Aghios, adică Sfintișorul) Ucigă-l-Crucea, Ucidă-l-Toaca, Afurisitul, Ginerele, Procletul, Tătăroaica, Turbatul, Țiganca, Românca, Unguroaica.

Se crede că există mai mulți draci, iar Diavolul este liderul lor malefic. Dracii trăiesc într-o societate ierarhizată, unde fiecare drac are rolul și menirea lui. Ei intră în lumea oamenilor în nopțile de dezechilibru energetic (Sf. Andrei) și diseminează haos.
Se crede că Dracii locuiesc în infern. Dar în folclorul nostru, ei sunt ființe acvatice.

Poporul românesc a învățat să trăiască cu Dracul. Pentru a se proteja de Drac, se foloseau remedii naturale: frunze de alun, pelin, arțar, sau nuc. Dar mai ales Dracul se teme de cruce. Atunci când se întâlnește cu Dracul, omul trebuie să-și facă semnul crucii cu limba, pentru că Dracul îi va lua controlul membrelor.