Într-o zi friguroasă de iarnă, Baba Dochia (sau Odochia), a pornit la munte cu 12 oi, îmbrăcată în 12 cojoace. Ca să-și țină de urât, Odochia torcea un fir lung din lâna oilor sale.

Urcând pe munte, vremea se încălzea, iar Baba Dochia lepăda câte un cojoc. Iar odată ajunsă în mijlocul munților, s-a lăsat un îngheț cumplit. Baba, neavând cu ce se îmbrăca, a înghețat și s-a transformat cu oile sale în niște stânci. De ce în stânci și nu în bucăți de gheață, nu știu.

Urcatul Babei pe munte reprezintă procesul învechirii anului. Cele 12 cojoace lepădate sunt cele 12 luni încheiate, iar firul de lână e firul timpului.

Se spune că în primele 12 zile din Martie, Baba Dochia încă mai scutură cojoacele sale din răutate, ca să facă vreme rea. Prin urmare, aceste zile ale babei sunt caracterizate de vreme nestatornică și imprevizibilă.

Între 1 și 9 Martie, se practică tradiția numită “Pusul Babelor“. Se alege o zi (de obicei ziua de naștere) și se spune că această zi va fi baba persoanei respective. Dacă ești născut pe 5, baba ta va fi a 5-ea zi. Dacă ești născut pe 19, se sumează cifrele până se obține un număr între 1 și 9 (1+9=10, 1+0=1, => baba 1).

În panteonul românesc, Baba Dochia se identifică cu Gaea (personaj real), născută în Libanul de astăzi, în timpul Împăratului Traian. La tinerețe, ea a trăit în desfrâu. Apoi s-a pocăit, și-a împărțit toate averile săracilor și s-a retras într-o mănăstire, unde a făcut minuni. Această femeie va deveni Sfânta Cuvioasa Muceniță Evdochia sărbătorită în spațiul românesc creștinizat pe 1 Martie, la fel ca zeița păgână Baba Dochia.