Chipăruș

Chipăruș este un dans funerar arhaic, practicat la priveghi. Acest dans e un ritual menit să pregătească mortul pentru tranziția lui către lumea de dincolo.

Dansul e jucat de către bărbați bătrâni, care poartă măști funebre. Aceste măști trebuie să fie confecționate din lemn sacru (stejar, brad sau fag), doar în anumite zile și în stare de puritate fizică. Dansul e vioi și energic, pentru că strămoșii românilor nu se temeau de moarte. Ei erau convinși că omul vine dintr-un loc fericit, iar murind se va întoarce în acea lume. La dans participă și animalele totemice (capra, barza, ursul), care se știe că mor și învie la Revelion, înnoind ciclul vieții.

Dansatorii se leagă cu un lanț la centură și trec peste un foc aprins în curtea mortului. Cândva demult chiar cadavrul răposatului se trecea prin foc (ritual de purificare). Însă biserica nu oficiază acest obicei.

Măștile reprezintă slăbiciunile omenești în fața morții (frica, jalea, supărarea, bănuiala, mândria). Altă explicație e că mascații sunt chiar moșii neamului, care au venit să acompanieze sufletul răposatului în călătoria ce urmează.

Chipăruș

PORTOFOLIU