15 iulie marchează Ciurica, o zână uitată de folclor. Însă ea apară pe cei slabi de bătaia celor puternici, fiind protectoarea femeilor în fața bărbaților. De ziua Ciuricăi, femeile căpătau puteri magice și deveneau mai puternice decât bărbații. Ele aveau dreptul să-și “bată” bărbații și să le poruncească. Așa că unii bărbați plecau de acasă în ziua Ciuricăi de frică.
În această zi, femeile obișnuiau să ia bărbații de păr și să-i bată simbolic pentru a le merge bine tot anul. De Ciurică femeile nu lucrau, nu se pieptănau, ca să nu le bată bărbații tot anul. Nu se imprumuta foc. Nu era voie să se certe soții. Se făceau ritualuri de vindecare a copiilor cuprinși de spaimă, se făceau preparate din plante medicinale pentru boli de copii.
Reminiscențele Ciuricăi se regăsesc în expresii populare “astâmpăra-te, că vine Ciurica!”, sau “stai cuminte, că capeți Ciurica”, “a ciurui pe cineva în bătaie”.
