Colindătorii, urătorii, semănătorii sunt mereu așteptați cu daruri. Pentru un popor agrar, darul cel dintâi era colacul. Colacii se coceau la ocazii speciale din făina cea mai albă din grâul cel mai curat. Colacul e simbol al belșugului. Prin el se face o schimbare de urări și o întărire a societății de agricultori. Iar capul cetei mulțumește pentru fiecare dar printr-un recital versificat.

“Scoală, Scoală, gazdă mare
La capătul drumului mare
La fântâna cu trei izvoare. Dumnezeu pe-acolo zboară
Și pășește prin răzoară.
Apă-n gură a luat,
De-arătură s-a-ndurat,
Holdele au rourat
Și din gură-n cuvântat:
Creșteți grâne până-n brâne,
Și oveze cât de dese
Și secări pân subțiori
Și porumbii pân la grindă.“

Împletitul colacului e o îndeletnicire transmisă din mamă în fiică. Forma, împletitura și decorațiile lui au o încărcătură magică.

Colacul rotund simbolizează întregimea și soarele. Cel în formă de potcoavă e simbol al lunii. Colacul din mijloc e “Crăciunel” (copt de Crăciun). Iar cel în formă de ”8” e corpul unei divinități indo-europene și eventual creștine.