De-a lungul secolelor, în liniștea satelor, s-a păstrat o tradiție de importanță vitală pentru prosperitatea și bunăstarea comunităților rurale – pășunatul colectiv, sau mai tărănește, umblatul cu vaca.

Regulile pășunatului variau din sat în sat. Dar principiile de bază erau aceleași: ordine, echitate și sustenabilitate.

Pășunatul era organizat ca o cooperativă. Oamenii își duceau vacile la păscut la o pășune comună, astfel încât toate gospodăriile să poată beneficia echitabil de resursele pământului. Animalele erau supravegheate de oameni numiți, în sistem circular. Se respectau reguli stricte de îngrijire a vacilor, și de păstrare a curățeniei în pășune, pentru a evita contaminări și a păstra mediul.

Păscutul vacilor era legat strâns de ciclurile naturale. Vacile erau aduse în câmp pe timp de zi, apoi dusese acasă pentru a fi îngrijite. Păscutul colectiv avea loc preponderent vara, când pășunea era bogată în iarbă proaspătă și nutritivă. Datorită acestui fapt, responsabilii pentru a duce vaca la câmp erau deseori copiii, întrucât perioada coincidea cu vacanța de vară.