Mijlocul verii este perioada secerișului. Iar secerișul este etapa finală a drumului grâului, din care mai târziu se va face pâine.
Cândva se practica tradiția cununii grâului. Familiile mai înstărite făceau o clacă de seceriș. Trimiteau câteva fete sau femei pe holdă ca să secere. La întoarcere, o femeie mai iscusită împletea o cunună din cele mai alese spice de grâu și i-o punea pe cap fetei cele mai harnice. Aceasta era fecioara, sau muma grâului. Grâul secerat era dus la gospodari cu fata încununată în frunte. Cununa era udată cu apă sfințită de către stapân, apoi pusă pe poartă.
Viața grâului, ca și viața omului se termina cu trasul secerei – unealta morții.
Țăranul român credea că grâul are un spirit, care trebuie protejat. Pentru asta, nu se secerau toate spicele, ci se lăsau câteva pe lan, ca acestea să transmită puterea lor recoltei următoare. Seceratul e un moment simbolic de moarte a grâului, dar șui a renașterii prin pâine.
