În popor, Înălțarea Domnului se numește Ispas (din slavonă “mântuitor”).

De Ispas se onorează moșii. Din acest motiv se dă de pomană de sufletul lor, ca să se odihnească în pace, și să gasească drumul lor către ceruri.

Noi vedem moșii ca niște călători perpetuali. Ca să nu li se facă foame pe drum, gospodinele le pregătesc merinde în străchini de lut sau lemn cumpărate în prealabil din târg (Târgul Moșilor). Așa se obține ansamblul de obiecte și alimente (pomana sau “moși”). Matematica pomenelor e foarte interesantă. Se face schimb de pomene între cei vii, deci în lumea aceasta, nimeni nu iese în pierdere. Totodată, se dă celor morți, ca atunci când trecem în rândul lor, să ni se întoarcă. Pomana e un multiplicator al bunului.

Deși poporul nostru sărbătorește morții, de Ispas nu se poate să fii trist. Ispasul e o zi de veselie.

Calendaristic, 40 de zile după Paști, se intră în vară. De aici numele tradiției Moșilor de Vară. Muncile agricole pregătitoare s-au încheiat. Iar oamenii recurg la ritualuri de înmulțire a belșugului. Se ornează templele vieții de acum și de apoi (casele și mormintele) cu flori și ramuri de nuc/ paltin sau alun. Vacile se lasă să pască în pășune și se bat cu leuștean ca să se îngrașe. Laptele lor se va da pomană.