Lăzărel e un obicei practicat de Sfântul Lazăr, înainte de Florii.
Un grup de fete “Lăzărițe” se duc prin sat la casele oamenilor și efectuează un dans ritual, acompaniat de un cântec despre Lăzărel – copilul-zeu al vegetației, care moare și învie. Textul cântecului redă elemente din ceremonia păgână a venerării zeului Lăzărel. În schimb, fetele primeau oua (un alt simbol al fertilității).

Însă originea lui Lăzărel e mai veche decât creștinătatea spațiului românesc.
Legenda spune că Lăzărel este fratele mic al nevestei lui Dragobete (și nurorii Babei Dochia). Baba Dochia, care își ura nora, l-a trimis pe Lăzărel să pască caprele. Acesta a urcat într-un copac să culeagă frunze (sau muguri) pentru capre, dar a căzut și a murit. Sora lui (fără nume) l-a găsit și a început să-l bocească. Trupul lui lăzărel a fost scăldat în lapte, în care s-au pus frunze de nuc. Unde s-a aruncat laptele din scăldătoare, s-au născut alți copii.

În prezent, în unele zone, obiceiul Lăzărelului include înmuiatul frunzelor de nuc in lapte. Iar acest lapte se toarnă în locuri vulnerabile (stâlpii porților, praguri, crucile mormintelor) pentru a le proteja de forțe malefice.