În sâmbăta dinaintea Postului Mare, sărbătorim Moșii de Iarnă, ori Sâmbătă Morților. Sărbătoarea calendarului creștin răsăritean s-a suprascris peste alte ritualuri precreștine specifice cultului strămoșilor.

Variante ale Moșilor de iarnă se găsesc și la slavi (Maslenitsa), europenii de vest (Carnavalul din februarie), sau greci (Anthesteria). În cadrul acestor sărbători se gătește mâncare de frupt, mai ales carne, ca ofrandă strămoșilor.

Un alt specific al sărbătorii este purtatul măștilor. De la Veneția, pana în Brazilia, și până la Ruși, oamenii îmbracă măști ciudate la sărbătoarea ce marchează trecerea din iarnă în primăvară. Italienii numesc obiceiul ”carnevale”, iar brazilienii ”carnival”, de la lat. ”carne levare” (lepădatul cărnii, lepădatul corpului pământesc, sacrificiul sinelui).

Aceste măști reprezintă morții noștri. Măștile ne imită pe noi, dar nu tocmai. La români, măștile reprezintă un soi de oameni bătrâni, sau oameni de alte profesii (medici, preoți, militari) în scenetele populare, ceea ce subliniază faptul că sunt un pic ”din altă lume”, sau reprezintă arhetipuri umane.

Românii fac ofrande, în formă de mâncare fierbinte, aburindă, sarmale, carne, colivă, colaci, și vin. Se aprind lumânări la biserici și focuri în curți.

Informație bonus: în Roma Antică, între 13-21 februarie, se sărbătorea Parentalia (festivalul părinților), dedicat cultului strămoșilor. Se credea că strămoșii reveneau temporar în lumea celor vii. În tot acest timp, se mențineau focuri aprinse, se făceau ofrande de vin, grâu și flori. Sounds familiar?