Pe 9 martie, românii sărbătoresc cei 40 de mucenici din Sevastia, care și-au dat viața pentru credința lor. Această sărbătoare creștină a suprascris un An Nou agrar, parte dintr-un cult al strămoșilor, când oamenii obișnuiau să sacrifice o anumită zeitate, dar și alți oameni.

Cum adică ”sacrificau” oameni? Mucenici?

Dovada unui rit rudimentar de sacrificiu uman o regăsim într-un obicei aparent inocent: prepararea unor pâini antropomorfe, în formă de cifra 8. Acestea poartă numele de „mucenici”.

Mucenicii pot fi copți sau fierți și sunt serviți cu miere și nucă. Atunci când sunt proaspăt gătiți și fierbinți, mucenicii scot aburi – simbol al sufletului care părăsește trupul. În general, ori de câte ori vorbim despre aluat gătit, mai ales dulce, este foarte probabil să avem de-a face cu reminiscențele unui vechi ritual de sacrificiu pentru o zeitate.

În această zi, copiii joacă un joc aparte. Bat pământul cu un băţ și cântă o mică „incantație”, cerând pământului să dea drumul vremii calde, sau, altfel spus, să lase primăvara să vină.

Ca simbol al incinerării iernii, oamenii aprind focuri în grădini și sar peste ele. Animalele sunt trecute prin fumul acelui foc, iar cenușa este împrăștiată în jurul gospodăriei pentru a o proteja de rele.