După credințele vechi, norocul e un fel de sinonim cu destin, soartă, sau chiar fericire. Norocul omului se decide la nașterea sa. Strămoșii noștri au construit ritualuri complexe în jurul nașterii inclusiv pentru a asigura nou-născutului o viață cu noroc. Astfel de credințe se trag din ansamblul cultural indo-european și sunt prezente în folclorul universal. Norocul, ca un însoțitor sau prieten, se regăsește în basme populare, mai ales când protagonistul e un pic prost, dar are noroc de buni îndrumători.
Învățăturile creștine au înlocuit conceptul norocului cu voia unui Dumnezeu, dar omul nu a încetat niciodată să creadă în norocul său.
Se crede că un om născut fără noroc poate să-și schimbe soarta, căsătorindu-se cu cineva norocos. Asta e valabil mai ales pentru flăcăi. Basmele populare fac deseori referință la băieți ce lucrează în slujba cuiva, dar fără dreptate. Apoi fata înțeleaptă a unui împărat îl îndrumă spre a obține averi, rang social și sensul demnității, devenindu-i eventual soție.
Măi băiete, acum știi ce trebuie să faci.
