Pentru români, stelele logostele sunt cele mai de seamă stele din univers. Animalele magice au o stea logostea pe frunte, ca cerbul cu piele de aur cu stea în frunte din Delta Dunării:

“Cerbul tretinel,
Cătin cătinel
urca un muncel,
în frunte cu-o stea,
o stea logostea
ochii de-ți lua.”

Oamenii invocă steaua logostea pentru a-și găsi calea în viață sau a-și schimba norocul. Cel dornic să-și schimbe destinul făcea rugăciunea stelei logostele:

“O, stea logostea
tu, ursita mea
îndură-te de mine
și fă-mă să-nțeleg
drumul meu întreg,
de mă-nalț sau cad,
murdar ca un vier,
curat ca raza ta din cer.”

DEXul nu ne dă o etimologie pentru stea logostea. Însă găsim indicii intr-o construcție similară din basmele populare: “făt logofăt”, pentru care se propune o etimologie din greacă “logo-thétis”. În evul mediu logofătul era un înalt demnitar în ierarhia Sfatului domnesc. Iar în basme, un făt frumos:

“Măi băiete, logofete, de-acum să-mi fii ginere, dau fata mea să-ți fie mireasă și-apoi împărăteasă.”

“Logo” din greacă înseamnă cuvânt, înțelepciune și ordine. “Stea logostea” și “făt logofăt” nu sunt simple construcții pleonastice, sau rime fără sens. Dacă la început a fost cuvântul, logosteaua este steaua de început, steaua cea mai de seamă.