Strigoiul este personajul folcloric românesc cel mai apropiat de conceptul modern de vampir, zombi sau vârcolac.

El există în două ipostaze: viu și mort. Strigoiul viu se naște sub zodie rea. În timpul zilei acesta se comportă ca oamenii de rând. Iar noaptea, sufletul său îi părăsește trupul și pleacă să se întâlnească cu alți strigoi. Unii se rotolesc de trei ori ca să se transforme într-un animal. Împreună strigoii fac răutăți neînchipuite, distrug căsătorii, ucid copii, beau sângele victimilor sale, spurcă laptele vacilor. Se spune că strigoii luptă între ei și se rănesc pentru a alege un șef.

Strigoiul mort e fantoma persoanelor decedate de moarte rea (sinucidere), sufletul neliniștit al omului mort nebotezat sau înmormântat fără procesiunile religioase cuvenite. Acești strigoi rătăcesc între lumea de aici și cea de apoi. Ei se întorc la casele lor, cauzând suferințe celor vii.

Cine e considerat strigoi va fi dezgropat. Dacă trupul lui nu a putrezit, se găsește într-o altă poziție decât la înmormântare, dacă unghiile și părul i-au crescut, sau are sânge la gură, acesta e strigoi. I se va înfige un par de lemn în inimă. Iar sângele lui va tămădui boli. Pentru a fi feriți de strigoi, oamenii își ungeau pieptul, umerii și genunchii cu usturoi.

În ilustrație: un strigoi șef cu prapuri în loc de epoleți. Fața lui e putredă, dar atractivă. Pe fundal un apus de soare (strigoii se ivesc după asfințit). Pe orizont cruci de morminte din regiunea Argeșului.