Cei care studiază limbi străine au observat probabil că verbele fundamentale denumind experiențe umane de bază, cum ar fi “a avea”, “a fi”, “a vedea” se aseamănă între ele în diferite limbi pe tot continentul, chiar dacă nu fac parte din aceeași familie. Aceste verbe arhaice s-au păstrat de la un strămoș comun proto-indo-european timp de mii de ani încă recognoscibile.
Deseori astfel de verbe se conjugă iregular. Asta se datorează faptului că, fiind atât de des folosite, ele s-au “conservat” în timp și au păstrat forme lor arhaice. Modul în care aceste verbe sunt iregulare variază, datorită anumitor fragmentări și specifice locale. Sensurile lor evoluează, fără a se îndepărta prea mult, păstrând o coerență semantică.
A vedea (RO) – videt (RU) – to wit/ wise (EN) – wissen (DE) (a ști), (din proto-indo-europeană “weid”) sau
Mirar (ES) – smayate (sanscrită) (a zâmbi) – a se mira (RO) – admirer (FR) (din PIE “smieros”)
Este (RO) – est (FR) – est (RU) – ist (DE) – estin (greacă) – është (albaneză) (din PIE “hes”/ “hesti”)
A avea/ am/ are (RO) – imet’ (RU) – avoir (FR) – haber (ES) – ékhei (EL) (din PIE “ghebh”)
A auzi (RO) – to hear (EN) – hören (DE) – dëgjoj (albaneză) – akouō (EL) (de la PIE “heus”)
