Umblatul cu steaua sau închinarea magilor este o tradiție practicată între Crăciun și Bobotează, în dependență de rit creștin. În primele veacuri creștine, pe 6 ianuarie se sărbătoreau și nașterea Domnului, și închinarea magilor și nunta din Cana Galileii, fapt ce se reflectă în cântecul stelei.

De ce steaua vestește nașterea noului Împărat?

În mitologia românească stelele sunt candelele ce se aprind la nașterea fiecărui copil și se sting la moarte. Ele sunt fragmente din sufletul fiecărui om, indicatori divini ai destinului uman.

Despre asta mărturisesc versurile Mioriței: ”că la moartea mea/ a căzut o stea”, sau expresia “vai de steaua ta”, unde steaua devine sinonim cu norocul, viața, destinul.

Stelele pe cer sunt echivalenții noștri cerești, “precum în cer așa și pre pământ“, căci cerul și pământul sunt doua lumi egale.

Se crede că la moartea omului, steaua (fragmentul din suflet) își ia sufletul înapoi și îl duce în rai, dacă acest suflet este curat. Stelele pe cer au ranguri diferite, ca și oamenii pe pământ. Stelele cele mai mari (stele logostele) aparțin împăraților.

Când s-a născut Iisus, mare împărat, a apărut ce per o stea, atât de mare încât a călăuzit magii din trei părți diferite ale lumii, care au venit la el cu daruri.