Odata Dracul se certa cu o babă. Făceau atâta gălăgie, încât l-au trezit pe Sfântul Petre. Sfântul Petre a luat o sabie și le-a tăiat capetele de mânie. Trupurile decapitate au început să-și caute capurile prin țărână. Dracul a găsit capul babei și l-a pus pe umerii lui. Iar baba a găsit capul Dracului și și l-a însușit. Capurile se potriveau de minune. Așa se știe că baba este a Dracului și e din Talpa Iadului.

Baba Cloanța, Baba Hârca, Baba Coja, sau Baba Oarba sunt manifestări ale unui cult străvechi al babelor, ajuns în conștientul nostru colectiv prin basme, sperietori și jocuri de copii, ca o babă rea, gârbovită, urâtă și periculoasă. Baba Cloanța e nemuritoare, copiii ei sunt monștri hidoși. Ea fură sau îmbolnăvește copiii de oameni, sperie femeile însărcinate, vrăjește și blesteamă. Iar descântecele împotriva vrăjilor sale pot fi efectuate doar de alte babe inițiate – anumite moașe.

Baba Fără Vârstă e un cult arhaic. Baba Cloanța nu e nimeni altcineva decât Geea, Zeița Mamă, Preoteasă Sacră, o mamă cumplită inițiată în tradiția primordială. Ea știe tot și va îndruma eroul basmelor prin sfat sau încercări. În mitologiile lumii, ea apare ca Arthemis, Isis, Demetra sau Lilith. La geto-daci, baba avea rol de strămoș inițiator. Oamenii care au locuit pe pământurile noastre venerau anumite pietre antropomorfe, numite astăzi Babe. O interpretare a Babei Cloanța a persistat în folclorul românesc sub numele Babei Dochia, sau a Mumei Pădurii.

Odată cu venirea creștinismului, pe cultul babelor s-au suprapus atributele sfintelor. Aceeași Babă Cloanță apare ca Sfintele Zilelor săptămânii, toate cu caractere și atribute diferite: Sfânta Luni, Marți, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă și Duminică. La fel ca Baba Dochia, aceste Sfinte sunt paznice ale rânduielilor vremurilor. Sfânta Marți și Sfânta Joi, ca și Baba Cloanța, sunt deosebit de temute. Noi le cunoaștem ca Marțolea și Joimărița.